Vă spun că-mi aduc puţine lucruri aminte de când eram mic copil ..şi printre “totul” ăsta mare de care vorbesc, sunt împăturate frumos în suflet momente cu bunicii mei.

Azi mi-am privit bunica. Parcă-i neschimbată de atâţia ani. Acelaşi zâmbet, aceleaşi poveşti, dar cu mai mulţi ani în spate ..şi încă mai adaugă zile la anii respectivi, şi tare-i mulţumesc pentru asta! Ştiu că era iarnă şi nu mă lăsa să ies din casă fără vreo trei perechi de pantaloni şi sub nicio formă fără două căciuli în cap, că “Doamne feri, să nu răcească fata!”. Şi mă lăsa să umblu peste tot, şi mergea cu mine pe uliţă numai să-mi facă pe plac. Mă şi lăsa să-i “burzulesc” găinile, că tare-mi făcea plăcere să văd cât de hăbăuce erau! Şi nu exista seară în care să nu mă trimită la magazin cu câţiva mărunţi să-mi iau ceva bun. Apoi mă punea în pijama şi mă lăsa să-i piaptăn părul. Ne uitam sâmbăta la Surprize Surprize şi mă legăna cu şurţul stând pe scaun.

Îmi amintesc dimineţile când bunicii se trezeau la 6 să plece la animale şi eu îmi deschideam câte un ochi să-i văd. În fiecare zi, aceeaşi oameni puşi pe treabă. Venea bunicul să mă întrebe ce aş vrea să mânânc şi nu stătea mult până când şi primeam vruta. Mă suiam pe colţar şi mi-era veşnic frig la picioare. Bunicul nu stătea mult şi-mi zicea să mergem să ne “drăgălim”. Ne jucam şi gâdilam până nu mai puteam.

Mi-au făcut de toate! Cât e pe cer şi pe pământ! Nu pot să scriu aici cât îi iubesc şi cât mă bucur că încă îi mai am! Le mulţumesc cu sufletul!

🙂

Îmi place să fac o grămadă de lucruşoare. Ceva nou, diferit, frumos şi special în fiecare zi. Da, e adevărat, nu fac lucruri extraordinare în fiecare zi, lucruri care să te lase gură cască, lucruri despre care “să se scrie în ziar”, dar fac ceva în fiecare zi. E destul să spui pentru câteva secunde STOP şi doar să te bucuri de momentul care  e acolo.

Aşteptam cu o durere frumoasă de cap în staţie microbuzul care urma să mă ducă acasă. Omuleţi de toate vârstele, cu acelaşi plan în cap -să ajung acasă. M-am mirat bucuroasă când am văzut că n-a fost un băiat care să se urce în microbuz înaintea fetelor. Frumos gest, incontestabil. De mult timp nu am prins să stau pe un scaun în drum spre casă, mereu în picioare, mereu cu nerăbdare să ajung. Dar azi nu. Azi am prins loc şi azi chiar m-am bucurat de drum …cât că e un drum de vreo 10 minute maxim. M-am pierdut câteva minute şi m-am uitat pe geam. Pământ mult, cât vezi cu ochii! Oare cât au tras oamenii aceia să-şi lucre hotarul, cât de tare s-au supărat când au văzut că e secetă? …

Am fost distrasă de la subiectul infinit discutabil de vreo trei băieţaşi care se “măsurau” care e mai tare şi care e mai înalt. Discuţia s-a terminat brusc şi cu afirmaţia incontestabilă “N-aveţi cum să mă întreceţi pe mine, tata lucrează la X-“. Nu vă pot exprima acum cât de tare m-au amuzat. Ţin minte că făceam acelaşi lucru. “Eu am soră mai mare ca fratele tău, a mea e la liceu” – nu am degete să număr de câte ori am folosit expresia asta cand eram la grădiniţă. Sau ce bine mă simţeam când mă mai şi aştepta cineva după ce ieşeam de la grădiniţă. Lucruri cărora le dădeam mare importanţă!

Şi mi-am adus acum aminte de o zi în care după multe rugăminţi, m-a dus bunicul cu sania la grădiniţa din sat. Parcă şi acum simt cât de mândră am fost eu de lucrul ăsta! Şi-mi făcea bunicul pe plac ..mai şi alerga şi dădea drumul saniei în viteză..

Fost-au importante lucruri!

Mă bucur şi acum de cât de naiv şi zăpăcit copil am fost. Încă m-am prins şi eu în hora copilariilor frumoase în care două perechi de mănuşi şi vreo patru-cinci de pantaloni au fost lucruri necesare şi fără de care nu ieşeai din casă când plecai la sanie.

🙂

Am un leagăn în curte. Îmi place, îl iubesc, dar rareori îmi fac puţin timp să mă aşez şi să-i respir puţin aerul. Azi am facut şi asta, l-am retestat şi legănat puţin. Cred că îi era şi lui dor de asemenea lucru mărunt. Tânjea de mult timp după puţintică atenţie din partea oricui.

E inexplicabil de frumos e să te opreşti din obişnuinţa ta şi să-i acorzi şi sufletului o secundă în care să se odihnească şi să zâmbească cu toţi dinţii pe care îi are. Sufletul meu are un zâmbet frumos, poate nu plăcut de toţi, dar ştiu că e plăcut de alte suflete ce zâmbesc la fel.

Şi i-am dăruit acel “respiro”. Şi m-am uitat spre cer. Multe acoperă el, multe duce, multe gânduri şi lucruri şi fapte le primeşte cu braţele deschise. Şi tot ne zâmbeşte, aproape la fel în fiecare zi. E ca noi, oamenii. Se bucură şi emană căldură şi voie-bună, atât de multă încât ajunge şi in sufletele noastre şi ne împinge să ne acordăm un minut de relaxare. Recunosc, mai sunt momente în care nu mai poate. Şi începe să plângă, să se închidă, să îşi îngroape durerea cât de adânc poate ..dar are şi el nevoie de răgaz, de timp, de rabdare şi ascultare, cum toţi avem când simţim că “s-a încărcat carul” şi nu le mai ducem.

Azi, m-a ascultat şi pe mine cerul. Şi mi-a zâmbit frumos înapoi, că i-am transmis doar lucruri bune. Tu ce surpriză i-ai pregătit cerului?

Eu îi mulţumesc!

🙂

Azi sunt obosită. Mă uit în gol şi nu-mi dau seama la ce mă gandesc. Sunt prea multe în cap, înţelegi? Măcar te strădui să înţelegi? Dar sunt bucuroasă. Mi-e mai bine aşa -să ajung acasă obosită. Înseamnă că am făcut ceva, că am produs şi că am pus mâna la lucru. Sunt mai mult decât fericită când ştiu că am obosit. Că azi nu mai pot, că azi mi-a ajuns şi că e cazul să mă îndrept spre casă. E un lucru bun! Mi-e mai bine aşa. Mă trezesc la realitate, că parcă prea mult timp am dormit. Dar hai lasă-mă să nu-i spun chiar “dormit”. Eram somnoroasă ..mai acceptabil.

Trebuie să te oboseşti şi tu! E un lucru sănătos, perfect normal. Mai conştientizezi şi tu unele lucruri. Mai vezi şi tu lumea cu alţi ochi. Că nu e aşa lapte şi miere, că te loveşte, te mai şi ridică, din când în când, dar întotdeauna alternează. N-o să fie niciodată la fel ..şi poate că-i mai bine aşa. Nu merităm nici măcar unul din noi să ne mulţumim cu puţin, de aia ne zbatem (sau cel puţin aşa ne “minţim frumos”). E o vorbă ..”întotdeauna e loc de mai bine”. Păi şi eu atunci ce drept am să ma plictisesc, să nu fac nimic, să mă mulţumesc cu cât am în faţa ochilor şi să nu vreau să fac mai mult. Ba să vrei! Mai mult şi mai mult şi mai mult…

Mi-era dor să pot să spun că azi n-a existat o secundă în care să ma plictisesc, sau să nu mai am ce face cu drag. Sunt în priză şi nu mă electrocutez. Ceea ce e mai mult decât mulţumitor pentru mine. E perfect, e exact cum trebuie şi unde trebuie.

Pe mâine am mai multe planuri. Şi o să iasă şi o să fiu şi mai fericită decât am fost azi!

Tu cum te fericeşti mâine, om frumos?

🙂

Am observat, mi-am pus gândurile în ordine şi trebuie să fac ceva! Să mă ridic, să strălucesc, să zâmbesc şi să mă bucur de ce am! Pot şi ştiu că sunt în stare să fac asta. Doar că uneori, noi oamenii, avem nevoie de “acel şut în fund” ca să conştientizăm unele lucruri. E bine că mi-am dat seama, că am conştientizat şi vreau să fac ceva. Nu trebuie să te împinga la propriu cineva, poate doar să se schimbe ceva, să fie azi mai diferit decât a fost ieri şi să fii deschis la noul ce vrea să vină. Să-i deschizi uşa larg, să-l pui la masă, să pui cele mai frumoase tacâmuri şi să găteşti cum n-ai mai gătit niciodată. Trebuie să faci asta pentru Noul tău. Să-i faci o primire frumoasă, să-l tratezi ca pe cel mai drag prieten al tău.

Vreau să fac toate astea pentru Noul ce acum mi-a apărut în cale. De azi schimb foaia, trec la capitolul 3 şi-l fac memorabil. Atât de frumos încât să stai să te miri o zi întreagă şi tot să nu-ţi vine să crezi! Să te bucuri de bucuria mea şi să îmi zâmbeşti la fel de frumos cum eu încă îţi zâmbesc. Să nu te mai prind că în poze stai cu dinţii ascunşi. Tot ce e al tău e frumos la fel cum tot ce e al meu, e frumos!

O să mă bucur şi de eşecul meu la fel de mult cum o să ma bucur de succes! Om sunt şi omul mai face greşeli. La fel ai făcut şi tu la rândul tău. Doar zâmbeşte şi treci mai departe!

🙂

Deja mi-e dor de zile ca alea. Când totul e clar, și nu-ți mai pui întrebarea aia tâmpită pe care știu că mereu ți-o pui ”de ce?”.

De ce? Pentru că așa e, așa trebuie să fie, așa trebuie să se petreacă lucrurile. Da, în felul ăsta trebuie să-ți zâmbească oamenii, atât de mult trebuie să vorbești la telefon și exact cu asemenea persoane trebuie să îți petreci timpul.

M-am plimbat, am respirat aer bun, am încâlcit povești cu oameni care mai de care. Îți e și ție dor să fie ușor, să nu mai fie complicat și să nu încercăm nici noi să complicăm. E suprinzător cum poți să îți schimbi starea de spirit, să stai să te uiți la un film și să simți, să respiri la fel de greu cum o face actorul în acel moment.

Noi oamenii suntem ființe minunate, speciale, incredibile, capabile. Și dacă tu ajungi să ai un moment în care simți că ți se înmoaie genunchii și cerul e tot mai aproape de capul tău, gata-gata să te lovească, păi nu uita cum te-ai simțit in momentul ăla când ai căutat mai bine de o oră un magazin, sau când ai făcut cunoștință random cu un om pe stradă din simplul fapt că aveai ceva în comun cu el, când ai realizat că știi aproape toate străzile, când te-ai bucurat de prima tură de foosball, când n-ai mai putut urmări mingiuța aia portocalie care sărea de la o linie la alta, când te-ai apucat să-ți strigi prietenul în centru sau pur și simplu când te-ai așezat pe o băncuță și te-ai uitat la asta. 🙂

)

De ce toata lumea are tendinta sa se planga, sa dramatizeze, sa fie in centrul atentiei si sa fie “pusi in puf” doar pentru ca au o problema. Ajungi pana la urma in stadiul in care chiar te simti rau, prost, poate mai bolnav decat erai. Da, stiu, orice om face acest lucru ..prin asta trecem si prin asta ne dovedim noua ca se poate mai bine, mai cu zambetul pe buze, mai cu speranta. E un lucru care trebuie invatat, nu scrie nicaieri, in nici macar o carte, trebuie doar sa il constientizezi tu si sa te pui la munca. Avem noi ideea asta preconceputa ca daca esti bolnav trebuie sa si arati rau (si fizic si psihic), ca nu mai ai voie sa iesi la o plimbare sau sa “arunci” aiurea cate o poza pe facebook ..but it’s not like that. Ai voie sa faci multe lucruri, ba chiar e indicat sa faci lucrurile care-ti plac si care te pun intr-o stare psihica buna, care poate doar pentru un minut, doua, trei, o juma de ora sau o ora te fac sa te simti bine, in largul tau, liber la alegeri si fara ganduri aiurea.

De ce cand e frig afara intri intr-o stare proasta si esti intors pe dos toata ziua. Ba poate mai si nimeresti ca nu ti-ai luat haine corespunzatoare si esti si in intarziere. De ce cand te-a prins ploaia pe strada si tu nu ai umbrela la tine incepi sa alergi sau sa te adapostesti in primul loc pe care-l vezi. De ce nu ne bucuram pur si simplu de toate astea. Vedem lucrurile prea in mare si nu realizam acele mici chestiute care fac diferenta. Poate peste ani si ani si ani si ani o sa le povestesti nepotilor cum ai alergat tu pe strada si te-ai bucurat ca toarna cu galeata din simplul fapt ca erai la locul potrivit, cu oamenii potriviti.

Sa te bucuri de toate!

🙂

Azi am fost matinala. M-am trezit, m-am imbracat si am luat busul spre casa (dormisem la bunica). Lume nu foarte multa in bus. Cu biletul in mana si cu groaza in cap ca trebuie sa-l si compostez. Sa nu intelegi gresit, chiar nu calatoresc fara bilet, doar ca nu prea nimeresc la faza cu compostatul. Da hai sa n-o mai lungesc. Nu stiu composta biletul ala nenorocit! Pentru ca inca traim in Evul Mediu si inca nu au pus in toate autobuzurile chestie d’aia ce composteaza direct. Inca mai trebuie sa apesi pe buton. Si mie nu-mi iese! DAR AZI, a fost diferit. Azi am reusit! Si chiar se vad gaurile! Asta a fost o realizare ..si vorbesc serios ca mi-a facut ziua mai buna. Plus ca l-am compostat in timp record..adica n-am stat 5 minute sa tot apas pe buton. A fost o data si atat. 😀

Si de parca nu a fost destul, s-a asezat un prichindel langa mine (maxim 5 ani) de mana cu bunica lui. Mi-a spus ca sunt frumoasa. Aici vreau sa subliniez cat de mult schimba 2 cuvinte, o stare de spirit. M-am fastacit pana acasa. Parca nici nu era asa frig afara, si imi venea sa le zambesc tuturor!

Azi, da! Azi e o zi buna! Azi se poate mai bine! Si azi am parte de oameni frumosi!

Te iubesc, lume frumoasa!

🙂

Știu, știu.. am scris și mai devreme. Dar am chef, mă bucură și mă liniștește. Azi am făcut ceva ce n-am mai făcut de multă vreme. M-am plimbat. Obișnuiam să fac asta ore înșir, gândindu-mă la vrute și nevrute, la câte lucruri frumoase am putea face noi oamenii și totuși nu le facem pentru că găsim întotdeauna metode și motive prin care să ne sustragem de la ”munca murdară”. Vreau să cred că este loc de mai bine. Inclusiv în ceea ce mă privește pe mine. Am făcut multe, vreau să mai fac o grămadă, dar mereu găsesc acel mic ”sunt prea obosită” sau ”mi-e lene” care să mă scoată din drum. Până la urmă, trebuie să conștientizăm că la găsit de motive în ”a nu face”  ceva suntem ași/ campioni. Nu mă mândresc cu asta, e un lucru de care îmi e rușine. Evident că acum scriu și dezbat acest subiect, dar chiar în momentul ăsta aș putea să mă ridic de la laptop, să nu mă mai chinui să scriu cu diacritice și să fac ceva pentru mine. Pentru visul meu și pentru ceea ce vreau să fac în viața asta.

Dar ce vreau să fac în viața asta? Ce vreau să ajung? Ce vreau să schimb? Ce vreau să aduc în viața asta? Vreau să aduc/schimb/ajung la ceva?

Întrebări care mă întreabă non-stop.

🙂

Sunt ratacita pe strazile Clujului. E fain afara si e cald pacat ca-i lung drumul pana acasa si ma dor picioarele. Castile in urechi si imaginatie deschisa la lucruri frumoase.

Ma asez pe o bancuta din Parcul Unirii. Daca ai vedea fericire mare pe un pui de om care alearga dupa un porumbel ..nu stiu cum sa ti-o exprim aici, chiar nu pot si nici nu vreau. Vreau ca tu sa ajungi sa vezi lucrurile astea marunte. Sa le simti si sa le dai importanta. Ele fac diferenta, intotdeauna!  Ma bucur si de portiunea aia de pavaj care m-a facut sa ma impleticesc si mai sa cad, cu tot cu telefon si cu geanta. Vezi tu.. m-a facut sa zambesc. Mai vezi si tu, sunt sigura, cate un om care se “hotaraste” sa dea cu piciorul intr-o treapta si apoi sa cada si cum apoi le apare un zambet frumos si rusinos pe fata.

Stiu ca ai momente (sau poate toata ziua) ocupata cu lucruri mai importanta ..sau cel putin cu lucruri pe care le crezi tu importante. Dar stai o clipa, respira, priveste, deschide ochii largi si pune-ti ochelarii pe care i-ai aruncat intr-un toc si i-ai bagat repede in geanta ca deja nu-ti mai face placere sa-i porti, si bucura-te de ce ai in fata ta, de miracolul ala, de zambetul aruncat rapid de un om necunoscut. Arunca si tu zambete prin oras, nu e greu si schimba stari de spirit. Fii fericit, nu te lasa si apoi vezi tu de unul singur cum reusesti!

🙂